plane-in
swap
plane-out
×
plane-in
swap
plane-out
×
plane-in
swap
plane-out
×
persons
Adulți
12+ ani
1
Copii
2-12 ani
0
Bebeluși
0-24 luni
0

Air Moldova

image

Slogan

Born to fly

Descriere

Compania aeriană Air Moldova este transportatorul național al Republicii Moldova, care deține peste 47% din fluxul aerian de pasageri, înregistrat pe piaţa moldovenească. Sediul central se consideră Aeroportul Internațional Chișinău, din care se operează cu 5 aeronave spre 20 destinații. În ultimii ani, compania a reușit să finalizeze acorduri de colaborare inter-line cu circa 80 de companii internaţionale, printre care “Lufthansa”, “Delta Airlines”, “United Airlines”, “Aeroflot”, “Alitalia” , „El Al Israel Airlines”, „TAP Portugal”, dar și acorduri speciale prorate (de tip SPA) cu 23 de companii partenere, pentru a deschide sute de destinații noi către clienții săi. Potrivit portalului www.airlines-inform.ru, în 2009 Air Moldova a fost desemnată “Cea mai bună companie aeriană din spațiul Comunității Statelor Independente (CSI)”.

Istoric

Ca și majoritatea companiilor aeriene din spațiul ex-sovietic, Air Moldova are o biografie de peste 50 de ani de activitate în domeniu. În anii ’70, cursele pe distanţă erau operate de aeronave reactive, anual transportându-se peste un milion de pasageri. Dar, până la mijlocul anilor ’80, echipajele moldoveneşti zburau numai în 73 de orașe ale URSS. Prima cursă internaţională Chişinău-Frankfurt a fost lansată în 1990. Peste 3 ani, la 12 ianuarie 1993, prin decretul Preşedintelui este fondată Compania Aeriană Air Moldova, care urma să treacă peste 10 ani de încercări și greutăți. La 13 iulie 2004, Air Moldova a devenit membru activ IATA, obligându-se să modernizeze flota aeriană, să sporească securitatea zborurilor, competenţa personalului şi dezvoltarea sistemului de calitate. Ca rezultat, în decembrie 2008, compania a fost inclusă în registrul IOSA - International Operational Safety Audit. Iar din 2009, se focusează pe serviciul de călătorii cu escală prin Aeroportul Internaţional Chişinău, care tinde să devină un HUB important de tranzit dintre Europa și Asia.

Bagaje

Cursele efectuate de compania Air Moldova cad sub incidența normelor de trasportare gratuită a bagajului de mână (<8kg) și a bagajului de cală, conform conceptului PIECE CONCEPT: în linii mari, până la 23 kg pentru zboruri din/spre Moscova sau Istanbul și până la 10kg pentru celelalte zboruri, din/spre Uniunea Europeană, conform regulilor elaborate de Comisia Europeană, Asociaţia Europeană a Companiilor Aeriene şi Airports Council International Europe.

Ofertă

La moment, Air Moldova propune mai multe oferte atractive, printre care: călătorii de familie cu 50% mai ieftine (valabil din 31.10.2010); salon business gratuit în toate aeroporturile de destinație, pentru pasagerii business-class; reducere 20 % pentru cazare în hotelurile din Chișinău, participante la programul “Boarding pass”; o călătorie gratuită cu transportul feroviar, spre orice destinație pe teritoriul Germaniei, în cadrul programului “Air&Rail”; transfer gratuit în aeroportului Domodedovo, Moscova; transfer gratuit din Aeroportul Internaţional Ataturk (IST) spre centrul orașului Istanbul; bilete de avion pentru destinația București-Istanbul la prețul de 311 Euro (TVA inclus); prețuri reduse pentru tranzit din Moscova în Italia, Grecia, Turcia, Cipru, Portugalia, Spania, România, din St. Petersburg spre Italia, Turcia, din Soci în Germania şi Italia, din Surgut în Germania şi Turcia; programul "Shop&Fly"; Air Moldova Club și, nu în ultimul rând, posibilitatea rezervării online a biletelor și a hotelurilor.

Baza operațională principală

Aeroportul Internaţional Chişinău

Destinaţii

20

Zboruri din oraşele

În prezent, "Air Moldova" propune 20 de curse spre destinaţii directe în Europa, Rusia și Turcia - Frankfurt, Viena, Istanbul, Antalya, Lisabona, Madrid, Bucureşti, Londra, Atena, Larnaca, Roma, Milan, Verona, Paris, Moscova, Sankt-Petersburg, Soci, Surgut, Varna şi Kiev, precum și spre Amsterdam, Praga prin Viena, oferind pasagerilor două clase de deservire: Business şi Econom. Zboruri către Varna, Antalya și Soci - numai în sezonul de vară. Dar, înafară de acestea, sunt propuse și curse operate în regim charter - spre Heraclion și Salonic (Grecia).

Flotă

Vârsta medie a flotei Air Moldova este de aproximativ 10 ani. Însă, pe 10 mai, 2010, a fost achiziționată o aeronavă modernă de tipul Embraer 190Jet, cu o capacitate de 114 locuri, direct de la producător. Astfel, la moment compania dispune de 5 avioane moderne, de tipul Airbus А320 (capacitate - 173 locuri, până la 7t marfă), Embraer 190 (114 locuri), Embraer 120 (30 locuri) și 40 de piloți calificați. Aeronavele Air Moldova dispun de o deservire tehnică la cele mai înalte standarde europene, printre care Eads Sogerma Services (Franţa) și Penauille Poly Service (Franţa).

Mărime flotă

4

Persoane cheie

Iulian Scorpan

Sedii

Chişinău, Moldova

Website

www.airmoldova.md

Comentarii

Caută