Una dintre cele mai mari puteri de după Al Doilea Război Mondial, Franța era cea de-a cincea economie mondială în 2008, fiind în același timp una dintre cele mai căutate destinații turistice din lume. Este situată în Europa de Vest având deschidere la Oceanul Atlantic, la Marea Nordului și la Marea Mediterană. Istoria Franței este marcată în special de lupta pentru putere a diferitelor partide politice, Franța având o influență puternică în plan extern, fiind și membru fondator al Uniunii Europene.

Deși este aproape înconjurată de apă, ea găzduiește două lanțuri muntoase importante, Munții Pirinei și Munții Alpi, unde se află și cel mai înalt vârf din Europa ( Mont Blanc - 4.810 de metri). Fiind una dintre cele mai mari puteri economice și având o cultură bogată, diversificată și veche, Franța este o destinație turistică în care oricât ai sta, ai mereu ceva de vizitat. Turnul Eiffel, Catedrala Nôtre-Dame, Champs-Elysees, Arcul de Triumf și Muzeul Luvru nu mai au nevoie de prezentări. De fapt, întreg Parisul este un obiectiv turistic.

Dar nu doar Parisul cucerește în Franța, gheţarul Marea de Gheață, Grota Massabielle, Parcul Tête D'or - Lyon, Parcul Orangerie Strasbourg, Mănăstirea Mont Saint Michel (situată pe un golf), plajele din Normandia, Castelul Suscinio, Castelul Sfântul Malo, Castelul Regneville, Castelul Carrouges, atelierul lui Cezanne sau Coasta de Azur sunt doar o mică parte a Franței turistice. Bineînțeles, Franța are câte ceva de oferit și pentru iubitorii plajelor sau ai sporturilor de iarnă.

Fiind o destinație turistică atât de căutată, în Franța se organizează foarte multe evenimente anuale și festivaluri dintre care amitim: Festivalul de Muzică la Acordeon de la Lille, Târgul de la Paris, Festivalul Lunii Mai de la Nisa, Sărbătoarea Muzicii în Marsilia, Festivalul Vinului de la Bordeaux, Comemorarea Căderii Bastiliei, Nopțile de Vară ale Teatrului din Lyon și poate cel mai cunoscut – Festivalul de Film de la Cannes.

Doriți să ajungeți în Franța? Tarom, Air France, Wizz Air, Blue Air, Lufthansa, Brussels Airlines, Pegasus Airlines, KLM, Czech Airlines, SAS, Alitalia, LOT, Vueling Airlines, TAP, MEA, British Aiways, Air Europa, Aeroflot, Austrian Airlines, Iberia, Royal Jordanian, Air Berlin, SWISS, Olympic Air efectuează zboruri în toată țară.